TURĂ FOTO ÎN DOLOMIȚI ŞI VENEŢIA – „FOTOGRAFIE DE CĂLĂTORIE” CU ADRIAN STĂNICĂ ŞI PIOTR SKRZYPIEC

Italia – cunoscută ca ”țara artei” – și aici ne referim la tot ceea ce a realizat civilizația umană din regiune în toate domeniile artistice, de cele mai multe ori etalon de stil și estetică -, este poate mai puțin renumită pentru comorile sale naturale, monumente de ”arhitectură” sau ”sculptură” făurite de natură de data aceasta, și nu de mâna omului. De aceea parcursul itinerant al acestei expuneri se derulează tocmai pe urmele unora dintre cele mai reprezentative locații de cea mai mare importantă turistică, unice și de o identitate aparte care, o dată descoperite nu doar că te lasă fără suflare ci îți vor ”bântui” și amintirile pentru totdeauna, iar vraja lor te va pune să juri că te vei întoarce măcar o data să le revezi. Ținturile din nord sunt cele binecuvântate cu toate aceste măreții: Munții Dolomiți și zona Tirolului de Sud (Tirolul Italian), Toscana și rezervația Cinque Terre. În aceste locuri vom poposi sau, cum vreți, ne vom porta – pentru a face cunoștință cu câteva dintre reperele turistice ”must-have” europene sau chiar universale.

Dolomiti (Marte de pe Terra) – înseamnă pentru montaniarzi – a se înțelege pasionați de munte și peisaj – ceea ce pentru creștini înseamnă muntele Athos. Întinderea, măreția, diversitatea și picturalul acestei rezervații naturale fac din acest loc selenar, unul dintre cele mai spectaculoase și frumoase din lume. Mai mult, pare a fi importat de pe altă planetă. De la norii care circulă cu viteze amețitoare peste crestele munților din fundal, până la liniștea pajiștilor de la poalele acestora, totul trăiește într-o mare armonie. Culorile de portocaliu sau roșu ale vârfurilor zimțațe ale versanților de peste 2000m sau chiar 3000m altitudine, în bătaia apusului sau răsăritului de soare, se completează perfect cu verdele crud al dealurilor din jur. Așezările pitorești de la bază reprezintă un element de anturaj, un reper de scară pentru măreția spectacolului dat în background de jocul stâncilor muntoase. Tirolul de Sud este o comoară al agroturismului, Munții Dolomiți și ale lor văi (”val” denumirea văii dată de localnici): Val din Funes, Val Gardena etc – reprezintă comoara Tirolului, de mulți denumiți ”Perlele Alpilor”.

Preț:

950 euro / persoană

Dată workshop: 02 – 08 noiembrie 2019

Pentru detalii suplimentare cu privire la înscriere şi plată, vă rugăm să ne contactaţi la salut@adrianstanica.ro

CONTACT

Programul va curinde:

• 02.11 Întâlnire la Aeroportul Treviso. Transfer la pensiunea din zona de Dolomiti di Sesto. Apusul îl vom aştepta la Lago Misurina.
• 03.11 Răsărit la Lago di Braies. După micul dejun vom face clase de editare şi discuţi pe marginea fotografiilor realizate. Seara vom merge la bisericuta Sf. Varvara la Val Badia.;
• 04.11 Vom aştepta răsăritul la Lago Antorno. După micul dejun – optional Lago di Braies şi transfer la pensiunea în zona Val Gardena. Seara vom explora zona Val di Funes: biserica Sf. Iacov si Sf. Ioan de Nepomuk. Noaptea vom merge în zona Passo Falyarego pentru fotografie de noapte, imagini spectaculoase cu Calea Lactee.
• 05.11 Răsăritul îl vom aştepta în zona Falzarego (Lago de Limides sau Fortul Tre Sassi). După aceea vom opri la Passo Pordoi. După-amiaza mergem să fotografiam cascadele din Santa Cristina sau langa Brunieco. Seara vom fotografia panorama perfecta cu biserica Sf. Maddalena.
• 06.11 Vom merge la piramidele de pământ la platoul Renon. După micul dejun plecăm spre Veneţia. Seara vom fotografia la Monte Grappa. Dormim la Treviso.
• 07.11 Dimineaţa mergem la târgul Sf Marco. Cu vaporetto plecăm la insula Burano cu căsuţe colorate iar seara ne oprim la podul Accademia.
• 08.11 Răsărit la biserica din Caorle şi transfer la aeroportul din Treviso.

*Calendarul este orientativ, se poate schimba în funcție de starea vremii și de dinamica grupului.

*Traseul cu dificultate redusă spre medie , dar trebuie avut în vedere că este necesară echiparea antivant și antiploaie.

Ce este inclus:
• ture foto ghidate în cele mai bune spot-uri din Dolomiți cu ghid local – fotograf Piotr Skrzypiec;
• asistență tehnică și consultanță foto;
• discuție/feedback pe marginea fotografiilor realizate.

Ce nu este inclus:
• biletul de avion;
• asigurare medicală de călătorie.

Condiţii de participare:
• fotograf pasionat și iubitor de natură;
• cameră foto digitală de orice fel;
• filtre graduale şi ND (obligatoriu);
• trepied;
• lanternă;
• laptop pentru prelucrare fotografii (aplicaţii instalate pe laptop: Adobe Photoshop + Nik Collection).
• echipament de drumeţie.

Detalii de plată:
• Pentru rezervarea locului la workshop se va plăti un avans. În cazul neprezentării, avansul nu se returnează!
• În cazul în care nu întrunim numărul minim de participanţi, ne rezervăm dreptul de a amâna acestă tură foto. În acest caz, comenzile achitate vor fi stornate integral.

Parteneri:

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close