Fotografie de călătorie
10 lucruri de bază de care trebuie să ții cont în fotografia de călătorie
Fotografia de călătorie sau travel reprezintă cea mai răspândită formă de exprimare vizuală a omului contemporan, indiferent de vârstă sau de nivelul de pregătire tehnică sau artistică.
Lumea în care trăim, foarte dinamică dar și extrem de tehnologizată, a generat un curent general de mobilitate combinat la pachet cu fotografii de călătorie. Putem vorbi astfel astăzi despre fotografia de călătorie la apogeu, aceasta trecând în ultimul secol de la ceva exotic și exclusivist până în anii 50, la ceva popular în anii 60-70-80 și până la ceva de masă cum este acum.
Majoritatea dintre noi este nedespărțită de un aparat foto atunci când pleacă într-o excursie, indiferent că e vorba o cameră dedicată sau de una integrată într-un device mobil, încercând prin aceasta să rămână cu amintiri, și mai nou, să transmită prietenilor orice moment în timp real.
Dar tocmai despre acest lucru este vorba în acest material: cum să faci pasul de la poze-instantanee banale și pasagere sau cu nivel de interes restrâns, la fotografii artistice captivante – studiate.
În continuare sunt 10 elemente de bază care dacă sunt urmate reprezintă cheia către nivelul următor tehnic și artistic lăsând în urmă anii de fotograf de ocazie, veșnic începător. Pentru alte secrete de finețe vezi articolul ”10 lucruri de suflet în fotografia de călătorie”.
- Documentează-te în legătură cu cel mai fotogenic punct al locului
Fotografia de călătorie pentru a ajunge la privitor cu impact maxim trebuie să fie în primul rând pregătită și gândită, pentru a ”scoate” maxim din locul fotografiat prin căutarea unui landmark spre exemplu ca subiect principal și pentru a ști dinainte unde ar trebui să ne cazăm și unde să ajungem să ne poziționăm punctul de stație.
Există în zilele noastre nenumărate baze de date online, hărți, sau aplicații care ne pot oferi informații complementare suficient de multe care să ne ajute ca atunci când suntem fizic în locul vizitat noi deja să știm aproape totul despre acesta din punct de vedere: geografic, astrologic, sau compozițional.
Recomand folosirea în primul rând a sistemului GIS: Google Earth. Este gratuit, se poate accesa online sau descărca pe un calculator sau chiar telefon mobil. Aici pe lângă informațiile turistice sub forma unor POI și diverse layer-e de alte informații despre locul unde vrem să ajungem, găsim fotografii, vizualizări 3D ori experiență virtuală precum în modul Street View. Câteodată un aspect important este să știm dinainte la ce altitudine vom fotografia din punct de vedere al accesibilității sau al poziționării față de subiect (cascadă, o vale etc). De asemenea informațiile legat de distanțe și starea drumurilor sunt foarte importante în planificarea orei de plecare și durata transportului. Toate acestea pot fi studiate foarte simplu și intuitiv în Google Earth.
- Studiază traiectoria soarelui cu ajutorul uneia dintre aplicațiile dedicate
O altă unealtă care completează analiza în prealabil a spot-ului foto dar este și complementară sistemului de hărți de la Google, în sensul că se bazează pe hărțile acestuia, este suncalc.net care simulează poziția exactă a răsăritului sau apusului de soare în orice punct de pe glob.
Pe telefonul mobil se poate folosi, contra-cost ce-i drept (dar la un preț simbolic): SunCompass sau Deluxe Moon. Acestea ne ajută la fața locului să ne orientăm mai bine spre punctul de răsărit de exemplu, cu mult timp înainte crepuscul.
- Alege cea mai bună perioadă a zilei
Cine nu a auzit de ”ora albastră” și de ”golden hour” trebuie să le experimenteze neapărat, nu doar din perspectiva fotografică dar și pentru a-și desfăta ochii cu cele mai frumoase culori și fenomene ale naturii: răsăritul și apusul soarelui.
Ora albastră (convențional denumită așa după culoarea cerului și tonul de culoare al formelor întunecate de pe pământ) reprezintă perioada de aproximativ o oră dinaintea răsăritului și de după apusul soarelui. Atunci lumina mediului înconjurător se egalizează între ce este deasupra liniei orizontului (”pe cer”) și ce este sub orizont adică ”pe pământ”, astfel că riscul de a se ”arde” fotografia în partea sus și de a fi prea întunecată (”fără informație” de detaliu și cu zgomot de imagine) jos, este cel mai redus.
Un alt avantaj foarte important al acestui moment al zilei este faptul că cerul poate să capete și alte culori pe lângă albastru (roșu, portocaliu, galben) care ne ajută în surprinderea unei imagini mai plăcute. De asemenea nivelul luminii egalizat dar scăzut ne permite să lucrăm cu expuneri lungi care dau o notă artistică (ex. nori în mișcare, farurile mașinilor în mișcare în cazul cityscape-urilor).
Ora de aur pe de altă parte ne oferă cea mai caldă lumină a soarelui de pe toată perioada de zi, astfel că prin tonul acesteia dar și prin posibilitatea fotografierii în contra-lumină, rezultă fotografii artistice, plăcut la privit. Perioada aceasta este aproximativ de o oră după răsărit și una înainte de apus (în anotimpurile cu ziua mai scurtă, durata crește până la 2 ore chiar).
Oricum, cel mai frumos moment în care se realizează fotografii de călătorie – landscape, cityscape, seascape) este după părerea mea – dimineața la răsăritul soarelui. În plus pe lângă rezultate fotografice deosebite, acest moment de va aduce și oportunitatea de a ne conecta cu energia universului care este cea mai puternică și benefică în acestă parte a zilei. În fotografia de călătorie focusată pe street sau people, perioada ideală este înainte de apus la golden hour.
- Caută un unghiul favorabil care să pună în valoare acea priveliște
De cele mai multe ori poziția camerei foto, atât în plan orizontal cât și pe verticală, schimbă radical perspectiva asupra subiectului și astfel impactul asupra privitorului.
În primul rând locul fotografierii trebuie cu grijă ales astfel ca toate elementele compoziției să ”stea la locul lor”, să fie ca ”puse cu mâna”. De aceea trebuie încercate în plan orizontal mai multe amplasamente în jurul landmark-ului (vezi mai jos reguli de încadrare, compoziție).
Din punct de vedere al înălțimii punctului de stație, extremele aduc de cele mai multe ori rezultate spectaculoase și ies din clișeele pozelor ordinare turistice. Spre exemplu: poziționarea camerei foto direct pe pământ poate să aducă o perspectivă mult mai dinamică prin accentuarea punctelor de fugă, mărind și scara obiectului-subiect eventual. O poziționare la înălțime în schimb (dacă ne oferă posibilitatea topometria locului) ne permite să cuprindem mult mai larg subiectul și să oferim privitorului o cu totul altă senzație și experiență, mai greu accesibile, ieșite din comun.
- Pregătește încadrarea perfectă pentru o compoziție armonioasă
În legătură cu compoziția există școli de artă și cursuri de arte vizuale care aprofundează tema. Pentru un minim de cunoștințe însă, în fotografie, este de cele mai multe ori suficient un set de recomandări în ceea ce privește încadrarea și poziționarea subiectului, cum ar fi cele mai importante:
- Regula treimilor: subiectul se încadrează ținând cont de o împărțire virtuală a fotografiei în trei părți pe orizontală și pe verticală. Astfel că acesta va sta fie pe liniile de separare a treimilor ori dacă este punctual în intersecția acestora în punctul de forță (sau punctul de interes)
- Ramă naturală: căutați ca din orice element din natură sau construit, să se formeze o ramă perimetrală simulată astfel încât să se pună în valoare subiectul din centru.
- Pattern: orice compoziție care conține un model care are elemente repetitive poate să devină foarte atractiv ochiului uman. Nu ezitați să folosiți orice model și ritm din mediul înconjurător natural sau artificial (construit de mâna omului)
- Linia orizontului trebuie să fie întotdeauna dreaptă/orizontală (de asemenea verticalele – cum ar fi turnuri de biserici – să fie verticale)
- Este exclus ca în cazul unei fotografii care conține oameni în prim plan, aceștia să se suprapună peste elemente verticale filiforme în spate în fundal (ex. stâlpi, copaci etc)
- Așteaptă momentul ideal
Răbdarea e de aur în cazul fotografiei de călătorie de calitate. Este nevoie de o bugetare generoasă a timpului pentru fotografiat atunci când călătorim dacă dorim la final fotografii spectaculoase sau ipostaze inedite. O combinație ideală și specială între subiect-lumină-mișcare, poate să apară foarte rar sau deloc. Din fericire, dacă ne pregătim și așteptăm se poate să avem noroc să apară, câteodată chiar la finalul sesiuni de fotografiat, dar e perfect și așa și merită.
- Introdu în cadru un subiect predominant sau personaje (ex. chiar persoana proprie care va da scară peisajului și îl va pune în valoare)
Diferența între un peisaj banal și unul deosebit este dată de subiect. În primul rând trebuie să se detașeze un subiect în fotografie – acesta poate să fie o clădire, o formă de relief, o persoană etc. În al doilea rând, subiectul e bine să fie cât mai interesant atât din punct de vedere estetic cât și din punct de vedere al mesajului pe care îl transmite. Acesta trebuie să transmită o poveste, o stare. Dacă prea mulți oameni (turiști) strică un cadru, totuși câteodată un singur om ajută în a da scară peisajului și al pune în valoare. Dacă nu avem nici un trecător sau coleg de excursie, nimic nu este pierdut, ne putem fotografia propria persoană printr-o declanșare cu întârziere.
- Folosește un câmp de profunzime maxim (DOF)
În fotografia de călătorie de peisaj recomand introducerea în cadru a cât mai multor planuri care să fie și interesante, bineînțeles, și să se completeze spre a crea armonie. De obicei sunt trei: planul apropiat, planul median și planul îndepărtat.
În planul apropiat se pot utiliza flori sau pietre, spre exemplu. În planul median este de dorit să fie subiectul. În planul îndepărtat e frumos să avem o perspectivă interesantă, sau ceață, sau o lumină deosebită a soarelui combinate toate cu diverse forme decupate pe cer. Pe cer se mai poate introduce o amorsă de umplere sau înrămare (dacă nu există nori pe cer), din crengi de copaci de exemplu.
Diafragma recomandată pentru peisaj dacă dorim să prezentăm clar toate planurile și astfel să avem un câmp de profunzime maxim este cât mai închisă începând cu f16.
- Fotografiază de pe trepied
Oricât de performant ar fi camera foto din punct de vedere al sensibilității senzorului și astfel al zgomotului generat de nivelul ISO, nu se va putea scoate calitate maximă decât fotografiind pe trepied care ne permite să utilizăm ISO100(50) în toate momentele zilei chiar cu lumină redusă.
Mai mult trepiedul ne permite să creăm și prin expuneri lungi, rezultând efecte de ”spumă” în cazul apelor curgătoare sau al norilor, de cele mai multe ori în combinație cu filtre ND sau graduale.
- Utilizează filtre
Filtrul cel mai uzual este acela de polarizare care rezolvă reflexiile nedorite (din geamuri, luciul apelor) și intensifică ușor culoarea cerului în fotografia de peisaj.
Un filtru gradual ne ajută tot în cazul fotografiilor de călătorie care conțin și cer, dar spre deosebire de cel de polarizare, acesta închide mult mai tare partea de sus a cadrului și nu are nicio influență legat de reflexii.
Filtrul ND este cel care ne permite să simulăm în miezul zilei, lumina slabă de crepuscul.
Pe lângă sfaturile de mai sus, important este să existe muncă multă, perseverență și inspirație. Dar cel mai important este să ne gândim întotdeauna ce vrem să surprindem în cadru, ce vrem să transmitem privitorului prin fotografia noastră.
Călătorii interesante și lumină bună!
0